Cand eram mic, abia asteptam sa ajung adult, sa ma fac “mare”. Nu stiu de ce copiii vor sa fie adulti. O fi mirajul vietii de adult, in care poti sa traiesti, sa simti cu adevarat ca traiesti, poate o fi dulcele gust al puterii, puterea de a zice nu, puterea de a lua decizii. Nu stiu, nu pot sa imi dau seama de ce.
Iar cand ajungi adult, cand ajungi in acel moment pe care l-ai visat toata viata, iti dai seama ca nimic nu s-a schimbat. Puterea aceia netarmuita pe care o vedeai tu in adulti, nu o sa o primesti niciodata. Tot timpul e cineva care iti spune ce sa faci, tot timpul e cineva care sa tipe la tine cand nu faci ceva bine. Jucariile s-au schimb, acum sunt mai scumpe, jocurile sunt aceleasi doar ca acum nu le mai joci pe trotuarul din fata blocului. Inainte foloseai frunze si ziceai ca sunt bani, acum folosesti bani pe post de frunze. Frunze frumos colorate, care sa iti ascunda sufletul de copil, sa iti ascunda sufetul, dorintele, visele… sa nu le mai vada nimeni. Sunt doar ale tale, de fapt nici ale tale nu mai sunt. Sunt vechi amintiri.
No comments:
Post a Comment